Se pare ca sfarsitul saptamanii trecute a stat sub semnul adunarii de fonduri pentru diverse cazuri.
Daca vineri am ridicat Lampioane pentru Christian sambata am aflat de un alt eveniment in Portul Turistic Tomis organizat de comunitatea turceasca in care strangeau bani pentru copiii fara posibilitati pe care ei ii tin la scoala.
Iar strangerea de fonduri se facea prin vanzarea de produse specifice gatite chiar de doamnele din organizatie, dulciuri si patiserie – sau in turceste: gozleme. Bune, extraordinar de bune, le stiu de mult si nu le ratez de cate ori am ocazia. Si daca mai pui si un pahar de ayran alaturi deja ai o super gustare 🙂 Pentru recomandari de mancare buna in Constanta puteti intra aici – City Break Constanta.
Am regretat ca n-am avut mai multi bani la mine si ca am ajuns destul de tarziu incat tavile deja erau golase. Dar pot sa va confirm ca au fost foarte bune.
Si nici nu stii ce alte surprize te mai pot astepta: eu am intalnit acolo o cunostinta veche, mama colegei de banca din liceu, iar liceul l-am terminat de mai bine de 15 ani deci chiar a fost o supriza si o revedere frumoasa.
Din fericire, am prins momentul artistic reprezentat de un ansamblu romanesc, urmat de ansamblu rus si apoi ansamblu tataresc.
Cateva fotografii mai jos si albumul intreg pe Hai-Hui Stangaci Facebook.
Cateva fotografii mai jos si albumul intreg pe Hai-Hui Stangaci Facebook.